Sambata asta am fost intr-un loc care nu exista. Nu glumesc, nici pomii, nici vantul, nici linistea ireala, nici batrana tacuta ce lucra in fundul curtii, nici pisica ai carei ochi nu voiau sa straluceasca, nu exista, n-au cum sa existe… Era atat de vertical incat simteam ca ne-am nimerit acolo printr-o stranietate fireasca exact cand axa lumii era si ea in trecere pe acolo.
Azi am cautat tacut tenace toate cotloanele tainice ale stradutelor, pe care ne-am plimbat ieri, dar nu l-am mai gasit. Cred ca l-a luat axa cu ea cand a plecat de-acolo, cu femeie, pisica, pomi si casa cu tot, ca nu suporta sa lase ceva atat de palpabil in urma ei…
Aaa, si a facut poze. Ieri. Atunci. Pe care nu le-am vazut inca. Si mi-e frica: daca n-o sa ma vad in poze? Daca i-au stralucit ochiii pisicii, pana la urma?
Macar duminica mi-a fost mai putin stranie, n-am facut decat sa vorbesc cu niste oameni care nu exista si sa le spun ca nu mai am nevoie de ei…
daca exista povestea a existat si locul :)