De la Dan Ariely, care e, ca de obicei, genial.

Suppose I’m an average Joe, for a moment. I won’t remove the idiotic application. For a couple of reasons:

1. I don’t know how to remove applications from facebook.

Sorry, but I have no fucking clue that i even COULD do that. It is NOT a straightforward task, and I think the Facebook folks are letting it hard to find on purpose. Helps the ecosystem :)

2. I have no incentive

The app seems benign, it does not pose as a threat, just a time waster. And that’s why I’m on Facebook anyway, right? I don’t care if it spreads to others, and the perceived risk of stealing my data for targeted phishing messages two months from now is way too low.

3. Your plea to remove the app does not reach me

Because it does not spread as virally as the app itself :)

Sorry, but that’s the truth: nobody has a clue how to remove apps from their facebook accounts, and even if they would, they would not have any incentive.

But what if we could write an “uninstall tool” for the app? It could run as an automated tool or a gentle guide for the user. It could be a stand alone program scripting a web browser, it could be a web service that takes your fb credentials and goes thru your account, or it could be an added functionality in Traffic Light (the in-browser plugin).

Another idea: what if we write an app that uninstalls moronic applications? Is is at all possible? Think of the “manele” virus a few years back.

What do you think?

Ne era si frica, direct proportionala cu numarul de semne de exclamare din manualul placii de baza, scris in engleza taiwaneza a tuturor manualelor de atunci.

Am mesterit buna parte din seara, consultandu-ne (“ma, ai inteles bine ce scrie acolo? al catelea jumper? din stanga? da’ care e stanga?”) si asambland cu grija, fugind din minut in minut sa atingem cu degetele caloriferul, nu cumva sa ne fi electrizat intre timp si sa stricam circuitele…

Nu mai tin minte rezultatul final, am impresia ca era un Celeron la 400 de MHz (primul nostru calculator care a fost in stare sa cante MP3-uri); probabil ca entuziasmul puterii crescute a fost sters de amintiri mai recente, cum ar fi calculatorul cu 48 de procesoare al lui Dex, dar am sa tin minte emotia cu care l-am asamblat, din electronice fragile si palpabile.

Asta a fost acum 10 ani. Acum abia 10 ani.

Astazi, vorbeam cu Lex despre un server de testare. Care creeaza si distruge calculatoare virtuale de cate ori e nevoie. A modificat cineva ceva? Creez 20 de calculatoare virtuale. Doua zeci! 1234567891011121314151617181920! Le las sa ruleze juma de ora. Le cer rezultatele. Le distrug. Poof!

Si nu e pentru NASA. Pot si eu, pe persoana fizica! Scot cardul de credit, platesc cativa dolari, si am un calculator virtual. Complet. Care nu exista. Dar pe care pot rula orice programe vreau eu. Cu ce procesor vreau eu. Cu cate procesoare vreau eu. Unde? Undeva pe Internet. Nimeni nu stie precis unde. Internet? Ala care acum 10 ani venea cu 6 kilo pe secunda daca erai norocos (jpeguri progresive, anybody?). Acum iti gazduieste CALCULATOARE intregi. Virtuale. Si pe care le poti crea si distruge dintr-un buton. Si chiar o faci.

Star Trek? Mai gandeste-te o data! Nu e asa departe. De fapt… e chiar la doi pasi!

Iar o sa iasa un articol lung.

• Predictably Irrational, (Dan Ariely);
• Blink si Tipping Point, (Gladwell);
• Cum sa te lasi de fumat (Carr);
• si alte cateva.

NU IMI MAI AMINTESC APROAPE NIMIC DIN ELE!

Azi dimineata m-a lamurit Jakob Nielsen: de ce intelegem mai greu ce citim pe mobil.

Ca experiment, au dat oamenilor sa citeasca un text: unii pe ecran de calculator, altii pe ecran de smartphone. Apoi au masurat cat inteleg oamenii din ce au citit. Cei care au citit pe un ecran mic au inteles mult mai putin din ceea ce au citit, cam jumatate!

Cine a citit pe un ecran mic, a inteles de doua ori mai greu. De ce?

Ecranul e mic

Ai mai putin context, uneori nu intra nici macar o fraza intreaga. Daca autorul face referire la ceva din paragraful precedent, nu il ai sub ochi, trebuie sa rasfoiesti, sa dai “pagina” inapoi. Care e mai greu decat pare. Sa va explic.

De fapt nu poti rasfoi

Ca sa rasfoiesti ai nevoie de .. foi! Pe telefon nu ai foi. Datul paginii dureaza fix 0.75 secunde. Daca dai 3 pagini, dureaza 3*0.75 secunde. Nu poti rasfoi cu precizie. E dificil si contraintuitiv sa tii minte “unde erai” si sa te intorci. E greu sa pui semne de carte.

Frunzarim foarte des. Mi-am dat seama de asta abia cand nu am mai putut sa o fac confortabil. Sute de mii de ani de evolutie ne-au dat degete opozabile, cu care putem face munca de precizie in controlul paginilor. Cand rasfoiesc pe telefon (asta e valabil si pe Kindle/iPad, nu doar pe telefon), sunt ca pisica mea incercand sa deschida frigiderul: cel mult rudimentar.

Nu exista ancore fizice

Unele readere (sau unele formate de carti electronice) nu au pagini, sunt in format fluid: textul curge incontinuu, fara delimitari arbitrare cum ar fi paginile. Astfel se anuleaza ancorele atat de familiare (“era pe pagina din dreapta sus, mai spre inceputul cartii” etc.)

Chiar daca exista pagini, ele sunt de regula prea mici ca sa incapa suficiente idei pe ele. Ideile, frazele, cuvintele memorabile raman o abstractiune in loc fie asezate intr-un loc fizic (“acolo”). Eu cred ca si asta conteaza.

e-Cartea nu mai are coperti colorate care sa o identifice pe noptiera. e-cartea nu are nici miros si nici textura, lucruri care creaza inconstient ancore pentru a memora mai usor ce citim. Asa am fost obisnuiti de mici.

Ce se poate face?

Un ecran mai mare rezolva problema fundamentala, cea a contextului absent pentru ca nu e sub ochi. iPad, Kindle etc. au deja ecrane comparabile cu paginile obisnuite de carte.Insa asta nu rezolva problema rasfoitului…

Cred ca ebook readerele vor evolua, dar la fel se va intampla si cu autorii de carti destinate mediului electronic. Isi vor adapta scriitura:

• vor adauga mai multa redundanta in text
• vor recapitula mai des ca sa nu il oblige pe cititor sa navigheze
• vor folosi mai multe imagini
• vor invata din lectiile paginilor web
• poate chiar vor introduce micro-teste din capitol in capitol, ca sa ajute la sedimentarea ideilor: “De ce e greu sa intelegi ce citesti pe telefonul mobil? Are _____ prea mic si nu poti sa _____.”

Cat despre readere, cred ca vor introduce noi metode de a rasfoi. Poate chiar ceva cu feedback tactil. Poate vor permite hyperlink-uri in carti. Poate iti vor afisa coperta cartii timp de 4 secunde inainte sa te lase sa citesti. Poate ca vor mirosi a carte noua, mmmm! Poate ca nu vor permite formatul fluid, ci doar pe cel paginat. Poate isi vor dubla suprafata, ca o carte care se deschide si are 2 lcd-uri in loc de pagini.

Intrebarea e: cum vor considera copiii nostri ca e cel mai normal sa citeasca?

1. eHow, ezinearticle si restul: paduchii internetului;
2. Situri care vand carti pe teme similare si au bagat articole scrise doar pentru SEO: vanzatorii slinosi;
3. Situri de cacat, irelevante, care se bazeaza pe ciclul “seo” (prost inteles)-unici-reclama. Sictir! Aveau toate acelasi articol, preluat ad litteram de la o sursa (pierduta printre miile de cópii). Smegma internetului;
4. Cateva forumuri, ratacite, cu informatii decente, dar scrise de oameni despre care nu stii daca sunt competenti sau papagali, ba mai rau, nu stii daca sunt partinitori sau nu.

Am gasit ce cautam (informatie corecta de la cineva cu reputatie aparent buna si aparent impartial), dar a durat zeci de minute! Biblioteca aia virtuala, intotdeauna de ajutor? Hai sictir! Mai degraba o mlastina plina cu toate scursorile si mazga. Oamenii au mult mai putina incredere in informatia gasita pe net acum, decat acum cativa ani.

Ca sa gasesti ceea ce cauti, pe net, trebuie sa investesti un efort cognitiv mult mai mare. Sa judeci, sa evaluezi, sa filtrezi, sa compari, sa tii minte. Sa fii sceptic e un efort intelectual. Nu mai poti avea incredere in nimic pe net. Nu ma plang, doar constat si ma adaptez.

Prevad ca, sub o forma sau alta, va aparea Internet 2, pretinzand sa rezolve problema asta. Dar cum? Si o sa avem incredere in el?

De la www.wordle.net.

Vorbesc despre wiki-uri mici-medii, on-topic. Bineinteles ca nu ai cum sa citesti toata wikipedia, nici nu ai avea motive. Dar ai putea vrea sa citesti integral un wiki despre filosofie greceasca, sau chiar unul cu documentatia proiectului la care lucrezi la serviciu.

O carte are un flux inerent: pagina 1, 2, 3… Si daca decid sa sar peste capitolele 12 si 13, mi-e foarte clar peste ce am sarit si peste ce nu. O carte are cuprins. Iti dai seama cand ai terminat de citit o carte. Ajungi la ultima pagina, si citesti caracterul EOF :) Ai satisfactia si increderea ca ai terminat-o.

Un wiki are doar o lista de pagini, necategorisite decat alfabetic. E frustrant, tocmai din cauza ca nu exista un index si un autor care sa conceapa o ordonare a paginilor. E drept, ar fi mai multa munca, dar ar fi foarte util.

Cred ca:

• un wiki e potrivit cand va fi utilizat ca sa cauti informatie punctuala intr-o masa amorfa;
• dar cand ai de acoperit in intregime un subiect, o carte sau o forma structurata de prezentare e mai usor de folosit. Poate un hibrid?